Planuri, programe, planificari aka Hartogaraie

Sunt la inceput de drum cu educatia in famile. Stiu ca asta vreau sa fac, dar zau daca nu-i zapacitor! Ce-i predau copilului, cat, de unde?

Sunt intrebari cu care se confrunta multe mamici din cate am vazut pe forumuri. Unele mamici din Romania, pe langa dilema generala mai au si problema compatibilitatii programei romanesti cu ceeace cer scolile umbrela din State. 

Stiu, stiu! Sunt mamici care pledeaza pentru unschooling, si fac homeschooling tocmai pentru a fugi de programa romaneasca. Acest articol nu este pentru ele :), este insa pentru cele care isi doresc un HS cat de cat structurat, si ar vrea intr-un anume fel sa nu piarda din ochi programa romaneasca - poate nu neaparat s-o urmeze indeaproape, dar sa stie "ce se cere" unui copil la acea varsta.

Deci, cu riscul de a plictisi pe unii, am sa incep cu detalierea unor termeni mai "tehnici".

Planul cadru

Planul cadru contine numarul de ore pe care o clasa il are per saptamana. Acesta se impart pe discipline. In Romania, planul cadru este impus de catre Minister si contine numarul minim/ maxim de ore pe saptamana pentru fiecare clasa in parte, precum si cate ore sunt recomandate pentru fiecare disciplina in parte [exista pe ici pe colo mici flexibilitati: spre exemplu la limba romana in cls. I sunt recomandate 7-8 ore pe saptamana, invatatorul fiind cel care decide la inceputul anului daca va avea nevoie de 7 sau 8 ore pt. aceasta materie].

Majoritatea disciplinelor sunt cuprinse in "trunchiul comun". Acestea sunt disciplinele care se studiaza obligatoriu in acea clasa. In afara de acestea mai exista si disciplinele optionale. 

Documentul cu planurile cadru pt. cls. 1&2 pe care il aveti in materialele download-abile cuprinde mai multe  variante de plan cadru, in functie de anumite particularitati de specific [cel general, cel pentru scolile cu predare in limba minoritatilor, pt. scoli de muzica si pt. scoli cu profil sportiv]

Cred ca pentru parintii care fac HS sub egida unei scoli umbrela ar merge de abordat ceva similar celui de-al doilea [cu predare in limbile minoritatilor, facand limba materna fie ea romana, maghiara, germana etc. la limba materna, si engleza in loc de "romana"], adaugand la optionale materiile gen istorie/geografie care la noi nu exista in cls. 1-2, spre exemplu. Pe de alta parte, e foarte posibil ca numarul de ore pe saptamana rezultat [22-24] sa para foarte mare. O sugestie ar fi ca "ora" sa  tina mai putin, eventual chiar 30 de minute [evident, este doar o sugestie, depinde de fiecare copil in parte, de interesul/ nevoie de "insistare" pt a acumula cunostinte pentru fiecare materie, etc] . Intr-o scoala obisnuita, cand ai 30 de elevi in clasa nu te poti adapta la ritmul fiecarui elev, sunt frecvente cazurile in care o mare parte dintre copii sunt tinuti pe loc pentru a nu-i exclude total pe cei cu un ritm mai lent. 

Programa scolara

Programa scolara e un document care descrie "oferta educationala" a unei anumite discipline. Ea este alcatuita pe un anumit tipar, pe mai multe sectiuni [fiecare, un element de "lingo" pe care il voi detalia probabil in alta parte]: nota de prezentare, obiective cadru, obiective de referinta, exemple de activitati de invatare, continuturi.

Mai pe intelesul tuturor, in programa scrie ce trebuie sa se predea. Dupa programa se elaboreaza si manualele, si programa este destul de obligatorie [cel putin in privinta elaborarii manualelor, fiecare detaliu din programa, pana la ultima virgula trebuie sa se regaseasca in manual]. In predare exista anumite elemente [in general cele notate cu asterisc in programa], care pot fi omise daca elevii nu au un interes deosebit pt. acea materie [sunt lucrurile gen "bonus", pt 10 plus cum era pe vremea noastra].

N.B.  In limba romana, ansamblul tuturor documentelor de tip programa care definesc pana la urma parcursul scolar al elevului se numeste curriculum. Deci, cand zicem curriculum in romana ne referim la programele scolare in primul rand. In engleza insa cand veti auzi curriculum, cel mai adesea se vor referi la materialele educationale in sine, la manualele folosite. 

Daca va intereseaza sa cautati mai mult pe net, niste echivalente aproximative pentru programa scolara ar fi  "standards" care pot fi national, state sau chiar local standards, mai exista ceva oarecum simiar, intre programa si planificare "scope and sequence" la americani sau "scheme of work" la britanici.

In sectiunea de download de azi veti gasi majoritatea programelor scolare in vigoare in Romania. Ele exista teoretic direct pe site-ul oficial al ministerului [edu.ro], dar sunt mai organizat prezentate pe http://curriculum2009.edu.ro.

Practic eu am mai organizat programele de pe aria curriculara Limba si comunicare, unde erau puse de-a valma si programe pentru limbile moderne, si cele pentru limbile minoritatilor, incat era greu de localizat chiar programa de limba romana. Dintre programele pt. limbile minoritatilor am pastrat doar germana si maghiara pentru ca am considerat ca sunt prevalente, dar daca doriti spre exemplu o programa de bulgara, turca sau croata, si chiar ebraica! ele exista pe site-ul mentionat. Am pastrat in selectia mea si programele de religie pentru toate confesiunile, stiind ca religia este un obiect important pentru multi dintre cei care vor sa faca homeschooling, si ca este vital ca fiecare sa-si urmeze parcursul propriilor convingeri religioase. Nu exista programe decat pentru religie crestina [diferentiata pe confesiuni], nu este nimic pt. musulmani sau cei de cult mozaic -  asta asa, ca o curiozitate :)

Ariile curriculare

Ariile curriculare sunt ca un fel de umbrele sub care sunt adapostite mai multe discipline inrudite. In Romania materiile sunt organizate pe 7 arii curriculare:

1. Limba si comunicare [aici veti gasi limba romana/ limba materna si limbile straine si, de ce nu, limbile clasice]

2. Matematica si stiinte [evident... matematica si stiinte]

3. Om si societate [religie, istorie, geografie, cultura civica]

4. Arte [educatie muzicala, educatie plastica]

5. Educatie fizica si sport

6. Tehnologii [pt cei mici abilitati practice - fostul "lucru manual", si cate vre-un optional de calculatoare]

7. Consiliere si orientare [o chestie care, nu prea se face caci am vazut ca are 0-1 ore in planul cadru; din ce vazut scanand cu privirea rapid programa, mi se pare ca se suprapune putin cu cultura civica dar s-ar putea sa ma insel]

Corelatiile dintre aceste arii curriculare romanesti si denumirile americane sau britanice sunt destul de evidente. Foarte confuzanta mi se pare alegerea americanilor care zic "Language Arts" la partea de scris/ citit/ literatura/ gramatica - adica cam ce facem noi la "Limba romana" [un pic cam hiperbolizanta denumirea, dupa parerea mea]. La polul opus in privinta alegerii denumirilor se alfla britanicii care numesc cam aceleasi continuturi prea simplist "Literacy" [adicatelea un soi de alfabetizare, fie ca faci bastonase in year 1, fie ca vorbesti despre Treasure Island de Stevenson in year 6]. Tot la capitolul "ciudatenii", britanicii numesc si aria curriculara corespunzatoare matematicii "Numeracy". O alta denumire generica apare la americani ca "Social Studies" -  asta e cam ce zicem noi c-ar fi "om si societate" plus "consilierea si orientarea", dar oricum social studies apare destul de frecvent la clasele mai mici, si in unele cazuri "dispare din peisaj" cand apar istoria si geografia. La britanici consilierea si orientarea plus ceva din civica plus ceva din educatia pt. sanatate de la noi se numeste PSHE (Personal, Social and Health Education).

Planificarea calendaristica a materiei. 

Orice profesor stie ca, odata cu inceperea noului an scolar vine si marea povara a "planificarilor". Tot soiul de documente trebuiesc "produse" si indosariate frumos, teancuri-teancuri, gata de a fi "luate la puricat" de orice autoritate. Pe scurt, planificarile sunt in mare o corvoada. Si asta din mai multe motive [le enumar, anecdotic doar]

1. ai 20 de ani de experienta la predat materia aceea. Stii manualele pe dinafara, oricum te adaptezi din mers la ritmul clasei. Ce rost mai are sa mai scrii a nu stiu cata oara in viata aceleasi fraze de lemn?

2. ai de planificat pentru o clasa de 30 de elevi. Pentru cine planifici? pentru cei care pricep din prima si pe urma se plictisesc daca tu stai mai mult la o lectie? sau pentru saracu' ala de nu se impaca deloc cu materia ta, si merge mai greu. Risti sa tii toata clasa pe loc pt. 3 elevi sau risti sa lasi niste elevi in urma, pierzandu-i irevocabil? 

3. la drept vorbind, nici nu-i cunosti prea bine de multe ori [think' profu' de muzica -  care are doar o ora pe saptamana, deci in medie vre-o 600 de elevi]. Problema - clasa x are mai multi din aia "fruntasi" - sau mai multi "codasi"?

4. trebuie neaparat sa urmezi niste formulare standard [ti le impune fie seful de catedra, directorul, fie inspectoratul, fie norma "social acceptabila".]. Adica nu poti sa-ti pui tu in pagina planificarea cum te-ar ajuta s-o urmaresti mai bine, ci altfel... "ca asa se face"!!!

5. eternul: fac planificarea, si ma trezesc in clasa ca jumate din ei stiau deja tabla inmultirii, ca i-au pus parintii sa invete peste vara [caz utopic... da ma rog :)]. Tu planifici pe cazuri artificiale si ipotetice, si situatia "din teren" te da peste cap.

Deci, se ajunge la concluzia "clara" ca planificarea materiei este o inutilitate, o pierdere de timp aiurea, si o hartogaraie birocratica. 

Si totusi, daca stai sa te gandesti bine... daca dai toate motivele de mai sus la o parte [caci in Homeschooling nici unul dintre ele nu este valabil - cu exceptia poate a ultimului, cand copilul merge mai repede sau mai incet decat sperai tu], plannificarile au sensul lor. Sunt bune tocmai daca ne gandim ca parintele care face HS de multe ori este la prima experienta cu materia respectiva, nu stie nici ce, nici cat ar trebui sa-i predea copilului si mai are  nevoie si de "suportul moral" care sa il asigura din punct de vedere academic "face ce trebuie".

Am atasat in documentele de mai jos cateva sample-uri: 

• doua "Scope & Sequence" de la Abeka - una generala si cealalta mai detaliata

• o "scheme of work" pentru Religie din UK

• unul cu o planificare HS, succinta si la obiect, apoi 

• o planificare pentru clasa I, dupa tipicul romanesc, dar nu varianta extrem de stufoasa. Nu e perfecta, dar e facuta pentru toate materiile, deci se poate arunca un ochi pe ea. 

• Un alt document, intitulat "Mapa invatatorului" e muuuult mai stufos, si contine tot soiul de hartogarii [evident, unele total irelevante pt. HS]. L-am inclus insa in ideea pentru ca in mare parte contine cam ce se asteapta autoritatile sa gaseasca la un "control la documente" cand vin intr-o scoala. Deci, daca sariti peste capitolul cu "datele personale" cam tot ce urmeaza in monstruozitatea de document este "cerut" cand vine o inspectie de sus. Nu zic acuma - Doamne fereste - ca-i musai sa ne apucam sa facem din astea si pt. HS, dar a fost o discutie foarte interesanta, dupa parerea mea, acum ceva vreme cand si Gabriela mai avea timp sa scrie pe aici [apropos pentru cei care nu stiti vestea buna, frumoasa familie a Gabrielei, alias Kyra, s-a imbogatit de pe 9 iulie cu un nou membru, Jason Alexander care cu siguranta o va tine ocupata multa vreme de acum incolo.] . Revenind, va recomand tuturor sa cititi articolul scris de ea Hartii, hartii, hartii si comentariile ulterioare. E foarte important!

• tot din categoria "sperietoare" e si documentul mentionat intr-unul dintre comentariile la articolul Kyrei - cel cu RODIS-ul. Nu va recomand sa-l cititi! :D . Cel putin nu acum, cand sunteti la inceput de drum in HS. L-am pus aici doar pentru ca el - in opinia mea - contine "hinturi" despre cum ar arata HS-ul daca ar fi legalizat si reglementat in Romania, si ce ar presupune o inspectie [ca nu trebuie sa ne "imbatam cu apa rece", daca va fi legalizat si reglementat, atuunci vor avea baza legala pentru inspectii cu siguranta!]. Doar un mic exemplu legat de evaluarea "nivelului atingerii standardelor educationale de catre elevi": 

• Se va evalua ce ştiu. ce înţeleg şi ce pot face elevii. Se va evalua nivelul de atingere a standardelor naţionale, acordându-se o atenţie deosebită standardelor la limba română, limba maternă, matematică şi ştiinţe, dar se vor prezenta rapoarte complete şi asupra celorlalte discipline care sunt inspectate.

Sursele de informare consultate [de catre inspectori in cazul unui RODIS]

■ Rezultatele la examene şi teste.■ Discuţii cu elevii.■ Caietele de teme şi de notiţe ale elevilor.■ Interviuri formale şi informale cu elevii■ Discuţii cu profesorii.■ Lucrări ale elevilor.■ Rezultatele la concursuri şi activităţi extracurriculare.■ Date colectate prin observarea lecţiilor. etc, etc, etc....

Materialele, mai putin starnitoare de efuziuni entuziaste, da totusi necesare! se afla aici.

Sper sa va foloseasca! 

M.

Update oct. 2013
Anul acesta s-au intamplat mai multe transformari, mai ales in ceeace priveste introducerea clasei pregatitoare in cadrul invatamantului primar. Au fost aprobate alte planuri cadru, care pentru clasa pregatitoare/ clasa I si a II-a arata destul de diferit de ceeace a fost pana acum. Se incearca o incercare de inter-disciplinaritate. Ideea e generoasa, dar nu stiu cat de bine va putea fi pusa in practica, pentru ca la noi invatatorii nu sunt obisnuiti sa lucreze pe unitati tematice.

Deci, arhiva pe care o veti descarca va contine partial documente din arhiva veche [in principal cele in limba engleza si cateva din planificarile si documentele legate de rodis si mapa invatatorului].

Update-ul pe 2013 contine:

• Planurile cadru si programele scolare in vigoare, noutatile fiind la clasele P, I si II. [am inclus si cls III si IV, care raman neschimbate]. Am inclus si cateva exemple de programe din Curriculum la decizia scolii.
• De asemenea am inclus si o planificare din aceasta noua "pluridisciplinara", care se vrea pe unitati tematice [nu prea cred ca s-a inteles ce-i cu unitatile astea tematice, adica din ce vad planificarea e tot la fel facuta cu limbajul de lemn specific, numai ca e aranjata in pagina diferit, denumirea "unitatilor tematice" fiind total generica si aleatoare gen "Strumfii scolari" - unde btw... lectura principala este "Scufita Rosie'... mi-e greu sa intrevad cum s-or incadra strumfii in toate activitatile alea descrise acolo, dar ma rog, poate sunt eu carcotasa, si omu' s-a gandit la tot soiul de fise matematice de numarat caciuli de strumfi.... si de adunat frunze de toamna in forma de strumfi la "Elemente intuitive privind Pământul: Toamna. Activități toamna"]
• Ordin al ministrului privind evaluarea la finalul clasei pregatitoare [ce trebuie sa stie, cu tot cu tabelele de bifat]
• Un fisier mai vechi, din 2003 legat de niste Standarde de evaluare la finaluri de ciclu [clasa a IV-a, a VIII-a si a XII-a]
• Un fisier in Engleza, cu un sample dintr-un Planner al profesorului care poate fi folosit ca idee si pentru planificari HS 

Cam atat nou... fisierul poate fi descarcat aici. Sper sa va foloseasca!

Copilul si "placerea" de a canta la pian - II

Buna Mirela,

Stii ca am o fetita, are 3 ani si 7 luni. As vrea sa invete sa cante la pian la un moment dat. Dorinta mea este ca ea sa stie sa cante...nu ma gandesc la performanta acum...pentru ca trebuie mai intai sa ii placa, sa aiba talent, nu? si asa mai departe.

Tu te ocupi si de copilasi mai micuti?
Daca da, ce implica, unde...etc si de la ce varsta?
Astept cu interes un raspuns de la tine.

Cu drag,
Roxana Cojita

Draga Roxana,

Am mai publicat chiar pe blog un articol destul de maricel aici despre prima parte a intrebarii tale si un raspuns al unei pianiste concertiste aici, la intrebarea unei alte mamici pe care tot Roxana o cheama!

La calalta intrebare, daca ma ocup si de copii mai mici... raspunsul e si da si nu si oricum depinde enorm de mult de la o situatie la alta. NB, nu spun ca difera de la copil la copil, pentru ca nu doar copilul trebuie luat in considerare :) Cu cat varsta este mai mica, cu atat implicarea parintilor trebuie sa fie mult mai mare.

In afara exista programe speciale pentru copiii foarte mici, in principal modelate dupa metoda Suzuki. (Exista acum extrem de multe variante de programe pentru copii mici, dar toate au la baza aceleasi principii enuntate de dr. Shinichi Suzuki - un japonez care a creat in anii '50 o metoda de vioara pe ideea ca pe achizitia cunostintelor muzicale trebuie facuta in acelasi mod cu achizitiile de limba materna/ limba a doua, nu ca o limba straina).

Acest lucru implica foarte mult expunerea copilului la acest limbaj. Asa cum copilului cand este mic ii vorbesti foarte mult, ii citesti povesti si comunici verbal cu el in permanenta, chiar daca el nu iti poate raspunde verbal initial, asa si cu muzica. Acum, asta nu inseamna ca parintele va trebui sa-i cante la pian 4-5 ore pe zi, dar muzica pentru pian trebuie sa existe in proportie similara in background-ul activitatilor zilnice, iar parintele va trebui in mod activ sa participe la lectii si sa cante acasa cu copilul, invatand odata cu el.

Nu e un lucru usor pentru parintele care in mod normal e obisnuit sa-l "dea la pian" tocmai pentru a-i ocupa timpul si pentru a scapa, psihologic vorbin, de anumite responsabilitati, si din aceasta cauza la noi nici nu cred ca ar prinde. Cei mai multi copii care beneficiaza de aceste programe sunt cei asiatici, [datorita mentalitatii diferite a parintilor, banuiesc] iar acest lucru se vede cel mai bine pe Youtube care e plin de "2-3 year old pianists", majoritatea asiatici. A prins insa si in State, in Canada in Australia si chiar si in Europa, unde exista multe variatii - unele mai mult sau mai putin comerciale (i.e. diminuand responsabilitatea parintelui, cu rezultatele/ non-rezultatele de rigoare). 

Acestea fiind spuse, in Romania, dupa stiinta mea nu exista nici un profesor Suzuki de-adevaratelea. In ce ma priveste, anul acesta am incercat si eu pentru prima data aceast tip de metoda cu o fetita care la incepului anului scolar avea 4 ani si ceva. Am indraznit sa o fac doar pentru ca faceam pian de 4 ani cu fratele ei si stiam ca tatal se ocupa inde-aproape de studiul la pian al copiilor. Nu pot sa zic ca e un super succes daca e sa ne gandim ce inseamna cu adevarat un program Suzuki, dar nici n-a dat gres. Lucrurile merg OK, eu sunt multumita si parintii la fel. Repet insa, n-as incerca asta insa cu oricine. 

[Ca fapt divers, mai mult ca amuzament in ceeace ma priveste, ca sa fie admisi intr-un program de acest fel - evident, la cele cu renume foarte bun - in Japonia parintii trebuie sa dea examen!]

Homeschooling-ul la varstele mici – Partea a 3-a

Lucrand in invatamantul prescolar de cativa ani buni, sunt extrem de aproape de trend-urile in materie de educatie timpurie. Aceste trend-uri sunt puternic si direct influentate de consumerismul societatii in care traim. Industria educatiei timpurii ruleaza milioane si milioane de euro anual: azi gasim programe si produse care pretind sa imbunatateasca IQ-ul fetusului uman inca de la conceptie, programe video sau produse destinate copilului aflat inca in mediul intrauterin, programe interactive, jocuri sau softuri pentru bebelusi nou nascuti, institutii cu programe speciale pentru noii parinti, etc. etc. etc. Si ce parinte nu doreste sa ofere o educatie de calitate copilului sau? Ceea ce multi parinti nu vad astazi este modul in care sustin financiar o industrie in continua crestere, o industrie care, in ciuda a ceea ce promite, nu reuseste nimic altceva decat sa fure si sa distruga putinii ani de copilarie de care se mai bucura copiii nostri.  Multi psihologi si psihiatri in intreaga lume au inceput sa traga semnale de alarma asupra consecintelor privarii copilului de libertatea de a se dezvolta armonios si a capcanei extraordinare reprezentata de dorinta de a face prea mult, prea devreme. Desi se doreste ca vocea lor sa nu fie auzita in randul parintilor - singurul tip de consumatori care sunt gata sa sacrifice oricand, orice pentru a achizitiona un produs sau un serviciu care promite imbogatirea intelectului copilului lor - cu toate acestea, studiile asupra creierului uman incep sa confirme efectul invers al programelor educationale timpurii, efecte care se fac resimtite incepand cu varsta de 10-11 ani.

„Dar copiii sunt implicati in activitati educationale, si expusi unor stimuli de calitate”, se justifica multi parinti, „de ce se ingrijoreaza expertii ca aceste activitati ingradesc timpul *pierdut* de copii in activitati fara noima, si ca acest lucru ar fi ceva rau? Sportul este benefic sanatatii si dezvolta capacitati motrice si sociale, lectiile de pian sau arta dezvolta latura creativa a copiilor si reprezinta un mod placut de a petrece timpul liber. Toate aceste activitati costa multi bani, si noi muncim din greu sa le putem oferi posibilitatea copiilor nostri sa aiba parte de ele, spre binele si pentru viitorul lor...”

Bineinteles ca parintii din ziua de azi, actionand – cred ei – spre binele suprem al copiilor lor, prefera sa fure din orele dedicate jocului liber, inlocuindu-le cu ceea ce, spun ei, sunt activitati educative menite sa dezvolte personalitatea copilului si inclinatiile lui naturale. Unii parinti nu-si lasa copiii sa se joace fara un control strict nici macar la parc, de frica ca cei mici sa nu se loveasca, sa nu-si rupa vreun os, sau sa nu intre in vreun conflict –oricat de mic - cu ceilalti copii. Cat despre jocul care presupune tranta sau „lupte”, nici nu poate fi vorba! „Desi instinctul de protejare a copilului este ceva natural si firesc”, spune Dr. Sergio M. Pellis, neurolog si profesor univesitar la Universitatea din Lethbridge (Canada), „pretul pe care il vor plati acestia in anii care urmeaza este sa-si vada copiii incapabili sa se descurce cu lumea complexa si plina de neprevazut in care traiesc”. „Un copil care a avut parte in copilarie de un timp amplu pe care sa-l poata dedica jocului”, continua el, „are cele mai multe sanse sa devina un adult capabil sa faca fata situatiilor sociale neprevazute".

Parintii trebuie sa-si lase copiii sa fie copii – nu numai pentru ca e distractiv sa fii copil, ci pentru ca, limitand astfel de experiente in copilarie, ei inhiba dezvoltarea copiilor in fiintele curioase si creative care au fost create sa devina. Dr. David Elkind ne atentioneaza: „Perceptia adultilor fata de joc trebuie sa se schimbe complet – jocul nu trebuie sa mai fie vazut in antiteza cu munca, ci ca o latura complementara a ei”.

Este timpul ca sistemul educational sa ia in serios realitatile contemporane, lumea reala a copilului secolului XXI si sa priveasca cu responsabilitate modul in care intelege sa educe acest copil. In 1970, institutiile scolare au daramat zidurile scolii pentru a crea un mediu educational fexibil. In 1980, ele au construit aceste ziduri la loc, pentru a nu permite „zgomotului” din afara sa perturbe procesul educational. Goana dupa reusita scolara i-a impins pe parinti si dascali sa arunce pe geam jocul si sa-l inlocuiasca cu optionale si activitati extra-curriculare de tot felul. Tot ceea ce face copilul trebuie sa aiba un scop didactic, altfel este vazut drept „timp pierdut”. Acest tip de educatie este un demers gresit, sustine Elkind – „Curiozitatea, imaginatia si creativitatea sunt ca niste muschi: daca nu sunt exersate, ele dispar”.

Cu riscul de a ma repeta si in aceasta saptamana, nu cititul la 4 ani, nu scrisul de mana la 5 ani, nu rezolvarea de probleme matematice inainte de intrarea in clasa I dicteaza succesul scolar ulterior sau succesul in viata. Ca si homeschooleri, simtim nevoia sa dovedim celor din jur ca alegem sa facem homeschooling pentru a oferi copiilor o educatie de calitate si, de multe ori, prin educatie de calitate intelegem incarcarea copilului nostru cu o sumedenie de activitati riguros planificate si structurate. Incepem devreme si indesam cat putem de mult, pentru ca rudele si vecinii se uita spre noi si asteapta mai mult de la copiii nostri decat de la cei din institutii de invatamant publice sau private. Ne simtim vinovati daca cei mici dau un raspuns gresit la o intrebare pusa de un sceptic, special pentru a ne dovedi ca dam gres in abordarile noastre educationale, desi stim bine ca intrebarea a fost pusa cu rea intentie si se refera la cunostinte mult peste varsta copilului nostru. Simtind ochii critici ai celor din jur, punem mai multa presiune asupra copiilor nostri. Adoptam de cele mai multe ori o atitudine defensiva si simtim nevoia sa ne justificam in permanenta... De ce?... Multi ani nu am inteles ca toate acestea isi au radacina in consumerismul copilariei. Ne comparam copiii, ii evaluam in permanenta, vrem mai mult de la ei decat am vrut si vrem de la noi insine... Cei sapte ani de acasa?...Acum ii citam doar in contextul prezentei sau absentei bunului simt... Ei insemnau insa mult mai mult decat atat. Insemnau o copilarie pe care foarte putini si-o mai permit astazi - si asta pentru ca suntem cu totii mult prea ocupati cu achizitionarea in rate a unei copilarii artificiale, dar bogata in valente educationale! Lucrand in invatamantul prescolar vad acest trend cu claritate si - in acelasi timp - cu groaza! Efectele se fac simtite din ce in ce mai devreme. Ce ma uimeste cel mai mult este insa ca - in loc sa se opreasca si sa analizeze situatia - parintii incearca sa rezolve orice problema care apare fie prin achizitionarea a ceva (jucarie, produs electronic, curs optional, etc.) care sa inlocuiasca problema sau sa o innabuse in fasa, fie prin gasirea tapilor ispasitori! Nici macar nu le trece prin cap ca solutia nu este "mai mult", ci "mai putin", sau ca problema este pur si simplu de abordare... Dar nici nu vor sa auda asa ceva. Vorba aceea:

Homeschooling-ul la varstele mici – Partea a 2-a

”Jocul copiilor (predispozitia lor naturala pentru curiozitate, imaginatie si fantezie) este redus la tacere de lumea extrem de moderna si ultra-tehnicizata pe care am creat-o. Jucariile prin care, odinioara, lumea basmelor si a fabulelor lua viata, sunt astazi pe cale de disparitie, in locul lor aparand o intreaga industrie indreptata nu spre copil si nevoile lui reale, ci spre profit si consumerism. Jocul spontan care umplea odinioara stradutele si aleele oraselor mari si mici, este azi inlocuit de sporturile organizate si de jocul pe calculator. Serialele de comedie pentru copii, filmele si desenele animate au eliminat aproape complet jocul de rol creat in mod spontan de copil, joc care nu demult mima lumea adultilor in toata seriozitatea sau satira ei. Parintii, in stare sa faca orice pentru a asigura succesul copiilor lor intr-o lume care tinde sa se globalizeze din ce in ce mai mult, pe zi ce trece, vad jocul si joaca drept un lux pe care copilul contemporan nu si-l mai poate permite.

In ultimii douazeci de ani, copiii au pierdut 12 ore de timp liber pe saptamana, incluzand 8 ore de joc liber, nestructurat si activitati nedirijate in aer liber. Prin contrast, timpul pe care si-l petrec copiii in sporturi organizate s-a dublat, iar numarul minutelor petrecute de copil ca spectator pasiv (si aici nu includ timpul petrecut in fata televizorului) fie in cadrul unor activitati structurate de adulti, fie urmarind diverse sporturi, a crescut de cinci ori, de la 30 de minute pe zi, la peste 3 ore pe zi. Disparitia jocului din viata copiilor nostri este oglindita in mediile audio-vizuale. Programele de televiziune nu mai prezinta copii care se joaca pur si simplu. Din ce in ce mai multe programe prezinta copilul drept un mini-adult preocupat cu scoala si problemele ei, cu familia si toate disfunctionalitatile acesteia: divortul, adulterul, alcoolismul, drogurile, dependenta de medicamente, SIDA, somajul... si lista poate continua. Chiar si desenele animate s-au schimbat. Fred Flintstone si George Jetson nu lasau niciodata munca sa le distruga voia buna si distractia. La pol opus insa, constructorul Bob si postasul Pat, eroii contemporani, isi iubesc meseria. Ei primesc prime si sunt numiti „angajatul lunii”. Cand a inceput viata copiilor sa fie atat de complicata si grea?

Consecintele psihologice ce deriva din disparitia oportunitatii copiilor de a se angaja in jocuri spontane, initiate si dirijate de catre ei insisi, fara interventia adultilor sunt in mod egal serioase si ingrijoratoare. Copilaria s-a mutat cu totul in cladiri. Petrecand atat de multe ore in fata televizorului, dar si in fata altor ecrane, obisnuiti ca un adult sa dirijeze tot ce se intampla in viata lor, chiar si cele cateva ore pe zi de joaca, copiii nu mai au nici timp, dar nici dorinta de a-si exersa imaginatia si creativitatea, ambele ingrediente esentiale pentru succesul in scoala si in viata.” (David Elkind, Copilul grabit - crescand prea repede, prea curand)

Gradinitele (si scolile) noastre contribuie zilnic la suprimarea curiozitatii, imaginatiei si fanteziei copiilor.  Asa cum spunea si Mirela, intr-un colectiv de elevi este imposibila centrarea predarii pe nevoile individuale ale copiilor. Cadrele didactice sunt nevoite - din necesitatea de a tine sub control un grup de copii foarte diferiti ca si abilitati, capacitati si stiluri de invatare - sa recurga la metode de predare expozitive, la programe rigide si invatare mecanicista. Nu o fac neaparat nici din comoditate, nici din lipsa de pregatire profesionala - este pur si simplu imposibil sa predai in asa fel incat sa respecti ritmul propriu al fiecarui copil in parte, sa alegi activitatile in functie de interesele fiecarui copil in parte si sa apelezi la metode care sa raspunda nevoilor de invatare ale ficarui copil in parte. De aici programul zilnic incarcat cu multe fise de lucru, multa memorizare, jocuri dirijate, activitati extracurriculare multiple, etc. etc.

Este extrem de important ca, din dorinta de a face tot ce ne sta in putinta pentru copiii nostri, sa nu cadem in capcana de a transforma educatia la domiciliu intr-o educatie la fel de rigida si incarcata ca si cea din sistemul educational de masa. Ei nu fac ceea ce fac din dorinta de a oferi un program educational bogat, ci din necesitatea de a controla timp de 5-10 ore pe zi un grup de prescolari plini de energie. Dar despre ”bogatia programelor educationale” voi mai vorbi si saptamana viitoare.

Homeschooling-ul la varstele mici – Partea 1

Cand eram insarcinata in 4 luni cu fetita mea (cea mai mare dintre cei trei copii ai nostri), confectionam de zor jetoane, planse si tot felul de ”materiale didactice”, fotocopiam la greu caiete cu fise de lucru si carti pe care le imprumutam de la biblioteca sau de la alti homeschooleri si salvam pe calculator absolut orice material gaseam legat de educatia timpurie.

Cand fetita mea avea doar 3 luni, deja avea un program structurat de lectii inspirate din metoda Glenn Doman. Eram atat de pornita sa scot din ea fiecare picatura de geniu, ca nu ma gandeam daca ea, la trei luni, intelege ceva din ceea ce incercam eu sa o invat.

Cand fetita mea avea un an, s-a nascut al doilea copil si programul nostru zilnic s-a dat peste cap. Diminetile noastre au devenit  din ce in ce mai tensionate: eu obosita, nedormita, dar determinata sa nu pierd o ora de ”scoala”, fetita mea gata de orice altceva, numai de lectiile mele nu. La doar trei luni dupa nasterea baietelului nostru cel mare, am ajuns in plina forta la  epuizare totala – fizica si psihica. Disperata ”sa nu ratez viitorul” copiilor mei, am inceput sa studiez si altceva in afara de metode de a-ti transforma bebelusii in genii. 

Nu stiam ce mi se intampla – parte din ceea ce simteam puneam pe seama depresiei postpartum, parte pe seama sentimentului puternic de esec si neputinta de a mai continua sa-mi educ eficient copiii. Simteam nevoia de o schimbare, de o pauza. Incepusem sa ma gandesc la zilele linistite de dinainte de aparitia copiilor, cand eram la serviciu, conversand cu adulti si ocupandu-ma de treburi ”mai serioase”. Incepusem sa ma indoiesc ca o contabila poate face educatie acasa... Primul loc in care m-am refugiat pentru a cauta raspunsuri a fost in rugaciune. Simteam nevoia sa primesc un soi de semn ca sunt totusi pe drumul cel bun... Sau ca trebuie sa renunt si sa urmez o cale mai conventionala. 

Apoi au inceput sa apara raspusurile: unele dinspre grupul de mamici cu care ma imprietenisem, altele de la mamicile de pe un forum pe care il mai frecventez si astazi... Se pare ca nu eram singura care simtea toate aceste lucruri.  Am inceput sa citesc si alte carti si usor, usor, a inceput sa se faca lumina. O idee se contura din ce in ce mai clar, pe masura ce inaintam in experienta noastra de homeschooleri si in ani: invatarea are loc in cele mai neasteptate si mai nestructurate setari. Mai ales la varstele mici, invatarea nu inseamna de nici un fel fise de lucru, caiete si orar scolar regimentat – si acestea au rolul si rostul lor, insa ele nu trebuie sa abunde. Experientele reale, dobandirea  autonomiilor, dezvoltarea personala sunt competente care nu se capata prin completarea de fise de lucru.

 Astfel am descoperit grozavele activitati senzoriale din pedagogia Montessori – activitati pe care le-am aplicat cu succes si in munca mea de dascal, la gradinita, cu grupele de 2-4 ani. Dintr-o data, invatarea capata o alta dimensiune, iar copiii sunt total captati. Educatia timpurie are la baza jocul si el nu trebuie sa dispara nici atunci cand ”facem lectii”. Fara elementul de joc, de senzorial, de experienta persoanala de descoperire si explorare, nu exista invatare la varstele mici. Prescolarii isi pot concentra atentia timp de doar 10 minute la varstele mici, pana la maxim 40-45 minute la cei de 6-7 ani si nimic nu le capteaza atentia mai bine decat o activitate bazata pe joc. Multi adulti pun egal intre conceptul de joc si joaca libera, ”fara noima” – spun ei - a copilului. Desi din ambele rezulta o bogatie de experiente esentiale dezvoltarii copilului, jocul – ca principala modalitate de abordare a invatarii la varstele timpurii ofera parintelui libertatea de a crea ”lectii” in zeci de momente ale zilei, intr-o varietate de locatii, fara a fi necesar sa se fixeze un orar rigid sau sa se aseze un caiet/fisa de lucru in fata copilului. Cand am inteles aceste lucruri si am incetat sa mai privesc educatia timpurie ca pe un boot camp de formare de mici genii, am inceput sa regasesc bucuria in homeschooling si am putut merge mai departe.

Homeschooling - cat poate sa fie de greu?....

Mirelei ii plac comparatiile – culmea este ca imi plac si mie! Asadar am sa incerc sa raspund la aceasta intrebare printr-o comparatie.

As vrea – pentru cei care aveti deja copii – sa va propun sa mergeti inapoi in timp si sa va reamintiti cum a fost cand a aparut primul bebelus in viata voastra? Ati fost si voi, la fel ca si mine, disperati sa invatati tot ce era de invatat despre nastere, ingrijirea bebelusului, despre nutritie, imbracaminte, detergenti speciali, jucarii educationale, produse bio, etc. etc. etc.?... Cati dintre noi (in special mamicile) n-am petrecut  ore din noapte ingrijorandu-ne ca n-o sa stim sa-i facem baie, ca nu o sa stim cand ii este foame, cand il doare ceva, ca ar putea sa nu mai respire in timp ce noi dormim si nu am reusi sa-l salvam la timp?...

Cu toate acestea, studiind atatea carti, ascultand atatea emisiuni si citind atatea articole, ne linisteam spunandu-ne ca totul o sa fie in regula, pentru ca stim ce avem de facut... cel putin teoretic... Si apoi, intr-o zi, a aparut el... bebelusul! Si viata noastra s-a intors cu fundul in sus, multe din ceea ce credeam ca stim, s-au dus pe apa sambetei, teoria s-a dovedit a fi inutila in multe situații noi si neprevazute, a trebuit sa ne adaptam, sa fim creativi si sa ne impingem limitele umane la maximum... Si dupa toata framantarea noastra, cate din toate temerile noastre s-au adeverit?...

Cam asa este si cu inceputurile in homeschooling. Nu este usor, si in aceasta perioada de ajustare si adaptare a familiei la noul stil de viata, sunt destule persoane care renunta si se intorc la sistemul de invatamant de stat sau privat, concluzionand ca nu sunt in stare sa faca fata. Perioada de adaptatare insa, este atat de lunga pe cat ii permitem noi sa se lungeasca. Cu cat ne inchipuim ca scoala de acasa trebuie sa fie exact ca cea de la scoala, cu cat ne chinuim mai mult sa cream o clona a mediului scolar acasa, in timp ce balansam, ca intr-un act acrobatic la mare inaltime si munca si gospodaria si familia, cu atat perioada aceasta se prelungeste.

Daca pornim la drum insa, determinati sa ne relaxam, sa privim educatia ca pe o experienta pozitiva pentru intreaga familie, daca ne impartim sarcinile in familie, in asa fel incat fiecare sa duca o parte din povara gospodariei, daca invatam ca disciplina si consecventa (atat in tabara copiilor, cat si in cea a adultilor) sunt esentiale, dar nu inseamna neaparat rigiditate si legalism, atunci avem sanse sa ajungem sa zarim si luminita de la capatul tunelului: lucrurile incep sa se aseze, se instaleaza o noua rutina, se naste un nou set de valori si viata noastra de familie capata un nou sens si o noua directie.

Inainte de a alege un curriculum, inainte de a stabili un buget, un program zilnic, metode de evaluare etc,. trebuie sa stim si sa acceptam faptul ca viata de homeschooler este plina de schimbare, culoare, dinamism, experiente si sentimente unice si neegalate -- depinde de capacitatea noastra, ca adulti, sa avem mobilitatea si disponibilitatea sa ne adaptam, sa ne mulam la nevoie, pentru a permite tuturor acestor binecuvantari sa ne intre in viata si in casa, cu aceeasi lumina si bucurie cu care i-am primit pe fiecare dintre copiii nostri.

Re: Copilul si "placerea" de a canta la pian.

Acum cateva saptamani publicam, la cererea Roxanei, articolul Copilul si "placerea" de a canta la pian, cerand in final si parerea celor care l-au citit.

Pe langa publicarea pe blog, l-am trimis si altor prieteni, si la cateva zile am primit un raspuns (singura reactie de altfel) care cred ca merita citat si citit:

El apartine pianistei Ioana Maria Lupascu, Solista Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiesti.

Pana nu cu multa vreme in urma toti faceam muzica. Muzica facea natural parte din noi si din vietile noastre, ne insotea mereu, caci ne este in fire. In ultimele ( putine ) sute de ani ne-am impartit in cei care o fac si cei care o asculta.

Apoi brusc parte din ascultatori au htarat ca "nu inteleg" muzica. Este un beneficiu pentru dezvoltarea oricarui copil sa aiba parte de educatie muzicala chiar daca aceasta se va transforma mai tarziu in profesie sau nu. Muzica armonizeaza si echilibreaza firea oricaruia dintre noi si daca nu ve deveni profesie este preferabil sa fie invatata in joaca, precum un joc, insa atunci cand se doreste mai mult disciplina este fundamentala.

Nici un copil normal nu va iubi sa petreaca timp studiind, caci muzica este prea devreme sa fie o pasiune, ea fiind la varstele mici doar o obligatie sau corvoada. Dar fara acesti pasi viitorul profesionist este imposibil.

Toti suntem incantati de acei interpreti care ne transporta parca pe alte taramuri, dar pentru ca aceasta simtire sa se poata instala baza trebuie asezata caramida cu caramida prin munca, disciplina, ordine, exactitate si organizare. Apoi... urmeaza inspiratia. Talentul fara munca este inutil si originalitatea fara exactitate nu are valoare.

Respectul pentru text este sfant si interpretarea este acel plus al personalitatii fiecaruia care animeaza ceea ce a fost scris de catre compozitor. Farmecul si incanto-ul muzicii se aseaza in fiecare din noi de la varste fragede doar prin multe ore petrecute cu instrumentul. Nu mereu de placere, arareori de placere. Mai tarziu se inteleg acestea si percepem si muzica ca dar al Domnului, ca slava catre Domnul.

Inceputurile sunt extrem de importante, caci este mult mai usor sa inveti ceva de la zero decat sa corectezi ceva invatat gresit. Maestrul meu (Lazar Berman) a avut o mama destul de despotica care inca de la varsta de 2 ani il aseza la pian si il obliga sa faca game. Dupa patru ani a inceput sa invete piese. primii doi ani i-a petrecut lucrand tehnica .... si la maturitate a ajuns unul din cei mai mari virtuozi , caci ceea ce se insuseste pana la varsta de 5 ani intra in natura noastra si nu se mai pierde.

Totusi asa cum in medicina se spune ca nu exista boli ci bolnavi, acest concept se poate transfera si catre studiatul muzicii si educatia muzicala a copiilor. Fiecare copil este aparte si are personalitatea si talentul sau ...
Multumesc Ioanei pentru aceste cuvinte pline de sens, mai ales ca vin din partea unei persoane care a "gustat" din plin ceeace inseamna succesul in meseria de muzician. 

Copilul si "placerea" de a canta la pian.

Acum ceva vreme Roxana mi-a dat o tema de gandire pentru un articol de blog.

Mie mi-ar place enorm ca fetele mele sa faca pian (acum au abia 2 ani respectiv 5 luni) si ma framanta o problema. Am vazut copii care fac pian frustrati si furiosi pentru ca nu sunt deloc atrasi de asta dar sunt impinsi de la spate de parinti si o fac din obligatie, se plang ca e greu, etc. Am vazut si copii care la inceput intampina dificultati, se plang ca e prea greu pentru ei dar apoi isi descopera o pasiune pentru pian si dovedesc talent chiar. Voiam un sfat de la dvs (poate puneti chiar un post pe blog) despre cum am putea noi ca parinti sa facem distinctia intre cele 2 situatii si sa nu cadem in capcana de a incerca sa ne indeplinim propriile noastre vise nerealizate prin intermediul copilului.

Evident, ca orice profesor tinzi sa ai anumite raspunsuri scurte, standard, ca un soi de axiome. Problema cu axiomele este insa ca trebuie sa le iei ca atare, iar daca la matematica “ai incredere” in axiome, cand se pune problema educatiei propriilor copii ai nevoie de mai mult decat un necunoscut care sa-ti spuna ca “asa e, pe cuvant de onoare!”

Ai nevoie de studii stiintifice care sa arate cu date precise, procentual cat si de ce se intampla asa... Dar oare cat de mult pot convinge studiile “cercetatorilor britanici” (sau sovietici, dupa caz si vremuri), si intr-adevar, de ce le-am crede?

Asa ca, m-am gandit ca mai intelept ar fi sa-mi caut argumentele in alta parte. Mi-am amintit ca la conferinta despre Homeschooling din noiembrie unul dintre vorbitori a recomandat cu caldura o carte micuta, mai degraba o brosura – dar care continea suficient de multa intelepciune pentru a fi trecut testul timpului, si granitele limbii originale in care a fost scrisa. Poate unii dintre voi stiti deja la ce carte ma refer: este vorba despre Indatoririle parintilor (The Duties of Parents), de J.C. Ryle (1816-1900), in care autorul enunta 17 principii simple ale educatiei crestine, pe care le discuta succint in 2-3 pagini de fiecare principiu. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu cartea acestea sunt:

1. Indruma-i pe calea pe care trebuie sa mearga, nu pe calea pe care o vor ei.

2. Creste-i cu toata blandetea, afectiunea si rabdarea

3. Creste-i cu o convingere staruitoare in mintea ta ca foarte mult depinde de tine.

4. Creste-i avand gandul acesta continuu inaintea ochilor tai – ca sufletul copilului tau este primul lucru care trebuie avut in vedere

5. Deprinde-i sa cunoasca Biblia

6. Deprinde-i cu obiceiul rugaciunii

7. Deprinde-i cu obiceiul sarguintei si regularitatii in privinta mijloaelor publice ale harului

8. Deprinde-i cu obiceiul credintei

9. Deprinde-i cu obiceiul ascultarii.

10. Deprinde-i cu obiceiul de a spune intotdeauna adevarul

11. Deprinde-i cu obiceiul de a rascumpara intotdeauna timpul

12. Creste-i cu o teama constanta de o prea mare indulgenta.

13. Creste-i amintindu-ti continuu cum isi creste Dumnezeu copii

14. Creste-i amintindu-ti continuu influenta propriului tau exemplu.

15. Creste-i amintindu-ti continuu puterea pacatului

16. Creste-i amintindu-ti continuu promisiunile Scripturii

17. Creste-i cu rugaciune continua pentru binecuvantare peste tot ce faci.

As dori sa ma adresez dilemei semnalate de Roxanam – privitoare la studiul la pian – prin prisma acestor enunturi. Am selectat din cele 17 principii doar pe cele care sunt in mod direct, vizibil aplicabile studiului la pian ca exercitiu educativ in general, desi in viziune mai larga cele omise (scrise cu caractere italice) contribuie in mare masura la “de ce-ul” studiului la pian, sau al orcarui alt instrument.

1. Indruma-i pe calea pe care trebuie sa mearga, nu pe calea pe care o vor ei.

Fiecare copil are anumite alimente care ii displac, in general legumele se incadreaza in categoria asta, si iar in general, daca ar fi dupa ei, ar manca doar dulciuri. Aici principiul e foarte simplu de aplicat. Nu?

Dar sa luam alta ipoteza. Aceea a unui medicament. Cand copilul este bolnav si parintele stie sigur ca o injectie, desi dureroasa va ajuta starea de sanatate a copilului, principiul este iar usor de inteles. Ce ne facem insa cand “medicamentul” este un vaccin controversat? Aici apare dilema parintelui. 

Problema cu pianul apare in general cand parintii pleaca de la premise gresite in alegerea pe care o fac pentru copii lor. Iata cateva dintre cele mai frecvente moduri de gandire “Asa au facut si Ionestii, si uite ce copil educat au acum” sau “Am auzit ca e bine pentru inteligenta/ educatie... etc”, sau “Pentru a-i ocupa timpul ca sa nu stea pe strazi/la TV/ la calculator”. Daca parintele vrea ca micutul sa invete pian doar pentru unul dintre aceste motive atunci, la cel mai mic semn de disconfort al copilului care vine odata cu minimumul de efort cerut (si asta nu se intampla doar la copii, ci si la oamenii mari – sa fim sinceri, nimeni nu face efort “din pura placere”) vor aparea indoielile.

Iata cum dintr-un principiu aparent simplu la inceput, daca motivatia initiala a parintelui nu este solida, acesta nu va mai putea indruma copilul pe calea pe care trebuie sa mearga si va incepe sa asculte dorintele copilului.

2. Creste-i cu toata blandetea, afectiunea si rabdarea

Revenind la comparatia cu legumele, atat de greu de “vandut” unor copii... cred ca nici un parinte nu deschide cu forta gura copilului sa-i toarne legumele pe gat zi de zi.

Fiecare mama are modul ei de a incerca sa le faca mai placute pentru copil, fie incercand alte retete, fie apeland la diverse tertipuri care sa-l faca pe copil sa priveasca mancatul legumelor ca pe un joc, fie pur si simplu prin rabdare, stand langa copil la fiecare masa si amintindu-i ca si legumele au importanta lor si ca desertul poate fi mancat numai dupa ce a terminat tot din farfurie.

Gandindu-ne mai bine, daca un copil ar avea permanent si la discretie bomboane si prajituri (echivalentul TV-ului si al computerului), ne-am astepta de la el sa se duca singur si sa caute legumele din proprie initiativa?

Si totusi, ne suparam si suntem chiar plini de reprosuri – daca nu verbalizate, macar gandite, despre nerecunostinta copiilor carora le-am cumparat un instrument, si carora eventual le si platim lectiile. De ce? Pentru ca ne asteptam ca propriii copii sa se duca singuri la pian si sa studieze zilnic. Sa depuna in mod voluntar, constant si constient un efort, privandu-se de joaca sau alte mijloace de distractie.

De ce ar face-o ?

Partea buna este ca exista motive pentru care ar face-o, asa cum vom vedea si mai jos, partea mai putin placuta este ca depinde doar de noi ...

3. Creste-i cu o convingere staruitoare in mintea ta ca foarte mult depinde de tine.

Intr-adevar, in educatie foarte mult depinde de parinti, iar cei care deja fac homeschooling sunt constienti de asta, de vreme ce au luat aceasta decizie.

Copiii – mai ales la varste mici – sunt foarte doritori sa capete atentia parintilor, si cu totii stim ca pornind de la lucruri marunte, uneori ajung la gesturi extreme doar pentru a atrage atentia. 

Revenind la intrebarea din paragraful anterior... De ce s-ar aseza la pian din proprie initiativa un copil? Foarte simplu – daca ar sti ca asta capteaza in totalitate atentia unuia dintre parinti: daca acesta se opreste din orice activitate avea si merge sa se aseze langa el, participand activ impreuna cu copilul la “dezlegarea misterelor” sau amintindu-i detalii pe care poate le-a uitat de la ultima lectie cu profesorul.

Multi parinti vin cu argumentul ca nu au studii muzicale, si ca de aceea nu pot sta langa copii lor cand acestia studiaza. Lasand la o parte mitul – peste care toti cei ce fac HS au trecut deja - ca trebuie sa fii expert intr-un domeniu ca sa-ti poti ajuta copilul sa faca primii pasi, va spun insa sincer, ca mai mult decat de expertiza dvs, copilul are nevoie de atentia dvs. Nu are nevoie neaparata de un parinte “expert” caruia sa i se para enervant ca puiul tot nu pricepe cum se numara patrimea cu punct. Mai degraba s-ar simti mai confortabil cu un parinte care sta si “buchiseste” alaturi de el si se minuneaza cand isi da seama ca cel mic a reusit un lucru care si lui i se pare complicat.

9. Deprinde-i cu obiceiul ascultarii.

Acesta  este intr-adevar un principiu general al educatiei crestine, pe care cred ca putina lume il contesta.

In ceeace priveste studiul la pian, acesta este strans legat de toate celelalte principii discutate pana acum, in sensul in care daca parintele este ferm pe calea pe care a ales-o, si procedeaza cu tact, calm si rabdare copilul trebuie deprins cu obiceiul de a asculta cand i se spune cand si cum e bine sa studieze.

Aici poate ar trebui sa fac o paranteza. Majoritatea copiilor simt nevoia sa “cante” la pian – si pana la un punct e de inteles acest lucru. Problema apare insa cand acest “cantat” nu respecta intocmai toate datele din partitura (care sunt multiple, de la note, la ritm, digitatie, armura – diezi sau bemoli la cheie, nuante – forte, piano, crescendo..., frazare – legato, staccato ..., tempo – andante, allegro ... etc.). Copilul insa nu sesizeaza toate aceste aspecte, si canta mai departe satisfacut ca “a rezolvat” inca o piesa cand de multe ori nu a respectat decat notele, si acelea partial!!! (ritmul e vesnic o mare “necunoscuta”,  iar de celelalte, precum si de postura la instrument – care este extrem de importanta, nici nu mai vorbim!). Asa se face ca dupa nici 10 minute se ridica de la pian spunand triumfator “Gata, am studiat!”, in loc sa stea sa repete aceeasi piesa de mai multe ori, chiar impartita pe fragmente foarte mici, pentru a putea constientiza permanent toate aspectele.

Aici este rolul parintelui care, initial – in primii ani – chiar sta langa el, exact asa cum sta si la masa amintindu-i permanent ca trebuie sa manance si legumele, si ca acesta este un lucru care trebuie luat ca atare, fara argumentari!  

11. Deprinde-i cu obiceiul de a rascumpara intotdeauna timpul

Ideea de a folosi bine timpul este strans legata de paranteza anterioara.

Eu le spun mereu elevilor mei ca valoreaza mai mult sa studieze mai putin, dar constant si foarte atent decat sa “piarda” ore in sir la pian.

Exista o practica generala a copiilor, ca exersatul la pian sa se faca exclusiv in week-end. Se intampla (mai rar ce-i drept J) chiar ca unii copii sa stea si 2 ore pe zi la pian in week-end.

Evident, ca profesor nu pot decat sa ma bucur cand aud ca elevii mei au studiat 2 ore la pian. Totusi, nu pot sa nu ma intreb daca pe parcursul celor 2 ore mai mult sau mai putin consecutive au reusit sa fie atenti permanent (avand in vedere puterea naturala de concentrare maxima a unui copil, care de multe ori nu depaseste 20-30 de minute pe aceeasi sarcina). Sau ... in ce procent si-au mai amintit sambata seara detaliile legate de piesele noi pe care le-am discutat la lectie lunea trecuta.

Si aici intervine “rascumpararea” timpului: daca in loc de 4 ore comasate in timpul finalului de saptamana ar fi studiat in fiecare zi cate 20 de minute, iar in week-end cate doua sau chiar trei reprize de 20 de minute, la distanta de cateva ore intre ele? 

Chiar 15 minute in timpul saptamanii sunt uneori minimul necesar pentru a pastra anumite detalii discutate la lectie, scutindu-l de marea cazna din week-end cand partitura i se pare dintr-o data o scriere hieroglifica, de aici efortul cerut pentru studiu fiind mult mai mare, si “frustrarea si furia” si mai mare pentru ca piesa “nu iese”.

Mi-e greu sa cred ca in programul unui copil – oricat de multe lectii ar avea, nu se gasesc zilnic 15 minute pentru studiul la pian. Repet, in aceste 15 minute studiul trebuie facut insa cu concentrare maxima, si folosind majoritatea timpului pentru a repeta de mai multe ori aceeasi piesa, sau anumite fragmente dintr-o piesa mai mare – pentru a putea fi constienti de toate detaliile din partitura si cele de postura la pian. “Trecerea in revista” a tuturor pieselor o singura data nu aduce prea multe beneficii. 

12. Creste-i cu o teama constanta de o prea mare indulgenta.

Acest principiu vine intr-un fel ca un contrabalans al blandetii, afectiunii si rabdarii de mai devreme. Stiu ca e foarte greu pentru un profesor, si imi inchipui ca e si mai greu pentru un parinte sa gaseasca linia de demarcatie intre a corecta si a fi dur sau aspru, intre a indrepta greselile copilul si a-i innabusi entuziasmul si increderea ca poate canta la instrument.

Ce vreau sa spun e ca este important sa sustinem entuziasmul copilului de a canta la pian, dar cand acesta se traduce doar prin “turuit piesele cap-coada”, trebuie intervenit. Insasi repetarea pieselor in acest fel poate deveni extrem de nociva, caci copilul nu face altceva decat sa-si intipareasca in memorie, prin repetitie, o varianta incorecta a textului muzical.

De asemenea, e bine sa ne reamintim cat de bine isi pot juca copiii rolul de “victime” ale insistentelor parintilor, plangand cu lacrimi amare cat de greu le este sa faca orice implica efort – de la legatul sireturilor cand sunt mici, pana la invatatul formulelor matematice cand sunt mai mari. Nu trebuie sa negam faptul ca necesita efort, ca nu e simplu, ba chiar copiii au nevoie de entuziasmul nostru sincer atunci cand prin perseverenta reusesc sa invete ceva nou, nu doar un “bravo” de complezenta! Ceeace incearca J.C. Ryle sa ne avertizese este ca e bine sa fim prudenti, sa nu exageram, si in dorinta noastra de a-i proteja, sa devenim prea ingaduitori si sa le transmitem implicit mesajul ca daca insita, pot obtine orice doresc.  

14. Creste-i amintindu-ti continuu influenta propriului tau exemplu.

Acesta este un principiu asupra caruia as vrea sa insist, pentru ca aici este practic o mare problema de care multi parinti nici nu sunt constienti!

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie! Cati copii americani, unii chiar de varste foarte mici 3-4 ani “ard” de nerabdare sa se antreneze pentru “Little League”? Va garantez ca sunt o multime, marea majoritate chiar, si nu doar baieti! OK. Acum luam aceeasi situatie in Romania. Cati copii de 3-4 ani au auzit macar de jocul de baseball? Cred ca i-am putea numara pe degete!

Care e diferenta? Oare copiii din Romania sunt anti-talent la acest sport? Oare n-ar fi in stare sa loveasca o mingie daca li s-ar pune in mana o bata? De ce toti copiii americani vor sa joace baseball iar copiilor romani nu le surade deloc ideea asta?

Sa fie oare pentru ca micutul Johnny tocmai a primit de la tatal sau colectia “inestimabila” de cartonase cu figurile jucatorilor legendari de baseball, pe care si acesta o avea de la tatal sau? Sa fie pentru ca si mama si tata sunt fani infocati Red Sox, cumpara si se imbraca mereu cu tricouri, treninguri si sepci cu insemnele echipei, si urmaresc fiecare meci impreuna cu prietenii lor? Sau sa fie pentru ca bunicul, dimineata citeste din ziar mai intai pagina in care se anunta un nou transfer la Red Sox?

Ok, cred ca m-am facut inteleasa cel putin cu partea cu Red Sox J. Ideea cu exemplul propriu nu se refera neaparat la cantatul la acelasi instrument cu copilul (desi, normal, ca nu strica!). Problema principala este expunerea copilului la tipul de muzica pe care pretindem ca vrem ca el sa il invete.

Ok. Concret! Ne-am dori ca “Ionut” sa studieze macar jumatate de ora in fiecare zi si in zilele libere mai mult, piesele sale de Bach, Mozart, Chopin si Shostakovici. Intrebare: Cand a fost ultima oara cand noi am ascultat timp de jumatate de ora in fiecare zi si in zilele libere mai mult decat atat muzica de Bach, Mozart, Chopin si Shostakovici? Daca noua ne vine greu sa ascultam macar, lui Ionut de ce i-ar fi usor sa citeasca, sa invete pe dinafara, sa interpreteze “frumos” acest gen de muzica? Daca mie nu imi face placere sa ascult macar muzica clasica, cum pot sa-i cer copilului sa-i placa sa o studieze in detaliu? Daca eu nu am determinarea de a-l inconjura pe copil cu aspecte familiare ale acestui tip de muzica – ascultat zilinic, mers la concerte de muzica clasica, discutat despre compozitori, interpreti, etc... cum pot avea pretentia ca el, copil fiind sa aiba o determinare mai profunda decat mine?

Veti spune: dar parintii copilului X habar n-au de muzica clasica, si el e foarte studios. Da! Se mai intampla, recunosc. Dar asta doar pentru ca X si-a gasit alte “modele”, in afara parintilor – fie un alt adult pe care il respecta, fie chiar un alt copil care canta la pian. Daca aveti mai multi copii, siti cu siguranta ca intotdeauna mezinul de-abia asteapta ca fratii mai mari sa se ridice de la pian ca sa poata pune stapanire pe instrument. Daca puterea exemplului unui frate mai mare, care este adesea si el “indaratnic” poate face atat de mult, ganditi-va care ar fi efectul cand copilul ar vedea ca intr-adevar muzica clasica este un lucru pe care parintii il considera important.

Si aici revenim la primul principiu de la care am pornit: nu incercati sa “dati copilul la pian” daca nu credeti cu adevarat ca acesta e un lucru bun si folositor, si mai ales daca nu profesati ceace predicati!

17. Creste-i cu rugaciune continua pentru binecuvantare peste tot ce faci.

Acesta este cu siguranta cel mai important principiu din punct de vedere crestin, caci toate celelalte pot fi rezolvate cu ajutorul Domnului.

Si aici, am putea vorbi putin despre un mit care apare mult prea des in “ecuatia” denumita “pian”: talentul. Acel dar de la Dumnezeu care il deosebeste pe un copil de ceilalti 99. Talentul este cel care face ca Radu Beligan sa fie actor aplaudat la scena deschisa in timp ce eu sunt doar cititor si ganditor/comentator al operei lui Caragiale. Da, pentru a deveni urmatorul Sviatoslav Richter ai nevoie de un dram de talent. Dar credeti-ma, si Radu Beligan a invatat mai intai sa citeasca. Actul de creatie interpretativa care cere talent este la un nivel foarte inalt, atat in muzica cat si in teatru. Nu pot argumenta ca nu-mi invat copilul sa citeasca, pe motiv ca nu stiu daca are talent sa devina actor. Daca eu cred cu tarie ca cititul este benefic si pentru alte scopuri decat cel de a deveni actor, atunci voi incerca prin toate mijloacele sa-l ajut pe copil sa invete sa citeasca. (La fel si cu a scrie vs. a deveni scriitor/dramaturg de profesie.)

Ca o paranteza, talentul muzical nu e acelasi lucru cu urechea muzicala (capacitatea de a diferentia si de a face mental un raport corect intre mai multe frecvente ale sunetului). Despre urechea muzicala as avea multe de spus, si multe mituri de spulberat, dar cred ca e suficient daca spun ca – spre deosebire de vioara sau violoncel, etc. – pentru pian nu e nevoie de ea, deoarece pianul are sunetele deja formate, si e suficient sa apesi pe clapa corecta pentru a avea frecventa sunetului corecta.

Cat despre talent, sau dar, sau Har, cum vreti sa-l numiti – acea putere de a transmite sentimente prin muzica pe care o interpretezi – e intr-adevar ceva venit de Sus, si am convingerea ca rugaciunile parintilor pot muta si muntii cand e vorba de copiii lor, si daca Domnul vrea, talentul poate veni cand nici nu te astepti!

In concluzie, revenind la eterna metafora cu legumele:

1. Daca nu crezi cu adevarat ca sunt bune pentru copilul tau pentru a-l indruma fara indoieli pe aceasta cale, atunci nici el nu va crede ca sunt bune!
2. Daca legumele ii vor fi “bagate pe gat” cu intransigenta, permanent, cu reprosuri – verbalizate sau nu, cu siguranta ca nu va mai avea disponibilitatea sa vada si beneficiile lor.
3. Daca vei arata interes fata de legumele din farfuria copilului tau, s-ar putea sa inceapa sa-i placa!
4. Ar fi mai bine sa-l faci pe copil sa asculte cand ii spui sa manance legume, decat sa alergi cu farfuria dupa el prin toata casa!
5. E mult mai bine pentru copilul tau sa manance cate putine legume in fiecare zi, decat sa le mestece cu greu, in doze mari, la final de saptamana.
6. Stiu ca te bucuri cand vezi ca puiul tau mananca in sfarsit legume!, dar e bine sa fii atent ca nu cumva sa le inghita nemestecate si sa se inece!
7. Daca tu insuti nu mananci legume decat foarte rar, sau niciodata, de ce ar dori copilul tau sa le manance in fiecare zi, la fiecare masa si din proprie initiativa?
8. E important sa te rogi pentru sanatatea fizica a copilului tau, iar daca asta include si mancatul de legume, vei primi ajutor!

Parenting

Roxana Rascov mi-a trimis cateva materiale in limba romana, carora am mai adaugat si eu cateva gandindu-ma ca vor fi interesante pentru mamicile cu copii mici.

Este vorba despre:

1. Dati copilului vostru o inteligenta superioara de Siegfried si Tereza Engelmann

 Invatati copilul sa gandeasca corect, sa gandeasca mai repede, scoala sa nu fie pentru el o corvoada. O metoda activa, un ghid care se ocupa de educatia copiilor prescolari, dar mai ales pentru parinti.

2. GHID PRACTIC pentru cresterea copilului pana la 5 ani de June R. Oberlander

Sunt 5 fisiere care compun aceasta carte.

Cartea profesoarei June Oberlander are un pregnant caracter aplicativ.Ea depaseste nivelul teoretic aratand clar parintilor ceeace trebuie sa faca pentru dezvoltarea intelectuala a copiilor lor. Materialele folosite sunt obiecte aflate la indemana in casa sau elemente naturale care aduna in ele caldura, afectivitate si personalitate spre deosebire de raceala jucariilor fabricate industrial. Legatura dintre parinte si copil capata o astfel de dimensiune.

3. Înţelege-ţi copilul de Kay Kuzma de la editura Viaţă și Sănătate

Pentru majoritatea părinţilor, a ajunge să-i înţeleagă pe copii reprezintă o lucrare de o viaţă întreagă, pentru că fiecare copil sau nepot este diferit într-un mod unic.

Atunci când un copil este cu adevărat înţeles, acceptat și modelat, trăsăturile de personalitate pe care i le-a dăruit Dumnezeu sunt libere să înflorească în caracteristicile mature ale dragostei, bucuriei, păcii, îndelungii răbdări, bunătăţii, facerii de bine, credincioșiei și înfrânării (Galateni 5,22-23).

Cu toate acestea, dacă un copil se simte neînţeles, respins și manipulat, aceasta poate dezvolta cu ușurinţă în el trăsături negative și, foarte adesea, rezultatul va fi: amărăciune, conflict și răzvrătire. De multe ori, lucrul acesta se întâmplă atunci când părinţii își impun cu severitate propriile idei preconcepute cu privire la modul

în care ar trebui să-l „înveţe pe copil calea pe care trebuie să meargă”.

În viaţă, nimic nu poate fi garantat sută la sută. În cele din urmă, fiecare copil va trebui să își aleagă singur calea pe care vrea să meargă. Însă șansele de a influenţa un copil în mod pozitiv pot fi semnificativ crescute dacă, atunci când copilul este mic, părinţii ar dedica măcar câteva ore în plus pentru a învăţa despre dezvoltarea și comportamentul tipic al copilului. Cu aceste cunoștinţe, tu, ca părinte, îţi poţi îndruma mult mai eficient copilul pe parcursul tuturor anilor săi de creștere către maturitate și poţi fi primul și cel mai important educator din viaţa lui.

Sper sa va foloseasca resursele pe care le puteti descarca aici.