Homeschooling-ul la varstele mici – Partea a 3-a

Lucrand in invatamantul prescolar de cativa ani buni, sunt extrem de aproape de trend-urile in materie de educatie timpurie. Aceste trend-uri sunt puternic si direct influentate de consumerismul societatii in care traim. Industria educatiei timpurii ruleaza milioane si milioane de euro anual: azi gasim programe si produse care pretind sa imbunatateasca IQ-ul fetusului uman inca de la conceptie, programe video sau produse destinate copilului aflat inca in mediul intrauterin, programe interactive, jocuri sau softuri pentru bebelusi nou nascuti, institutii cu programe speciale pentru noii parinti, etc. etc. etc. Si ce parinte nu doreste sa ofere o educatie de calitate copilului sau? Ceea ce multi parinti nu vad astazi este modul in care sustin financiar o industrie in continua crestere, o industrie care, in ciuda a ceea ce promite, nu reuseste nimic altceva decat sa fure si sa distruga putinii ani de copilarie de care se mai bucura copiii nostri.  Multi psihologi si psihiatri in intreaga lume au inceput sa traga semnale de alarma asupra consecintelor privarii copilului de libertatea de a se dezvolta armonios si a capcanei extraordinare reprezentata de dorinta de a face prea mult, prea devreme. Desi se doreste ca vocea lor sa nu fie auzita in randul parintilor - singurul tip de consumatori care sunt gata sa sacrifice oricand, orice pentru a achizitiona un produs sau un serviciu care promite imbogatirea intelectului copilului lor - cu toate acestea, studiile asupra creierului uman incep sa confirme efectul invers al programelor educationale timpurii, efecte care se fac resimtite incepand cu varsta de 10-11 ani.

„Dar copiii sunt implicati in activitati educationale, si expusi unor stimuli de calitate”, se justifica multi parinti, „de ce se ingrijoreaza expertii ca aceste activitati ingradesc timpul *pierdut* de copii in activitati fara noima, si ca acest lucru ar fi ceva rau? Sportul este benefic sanatatii si dezvolta capacitati motrice si sociale, lectiile de pian sau arta dezvolta latura creativa a copiilor si reprezinta un mod placut de a petrece timpul liber. Toate aceste activitati costa multi bani, si noi muncim din greu sa le putem oferi posibilitatea copiilor nostri sa aiba parte de ele, spre binele si pentru viitorul lor...”

Bineinteles ca parintii din ziua de azi, actionand – cred ei – spre binele suprem al copiilor lor, prefera sa fure din orele dedicate jocului liber, inlocuindu-le cu ceea ce, spun ei, sunt activitati educative menite sa dezvolte personalitatea copilului si inclinatiile lui naturale. Unii parinti nu-si lasa copiii sa se joace fara un control strict nici macar la parc, de frica ca cei mici sa nu se loveasca, sa nu-si rupa vreun os, sau sa nu intre in vreun conflict –oricat de mic - cu ceilalti copii. Cat despre jocul care presupune tranta sau „lupte”, nici nu poate fi vorba! „Desi instinctul de protejare a copilului este ceva natural si firesc”, spune Dr. Sergio M. Pellis, neurolog si profesor univesitar la Universitatea din Lethbridge (Canada), „pretul pe care il vor plati acestia in anii care urmeaza este sa-si vada copiii incapabili sa se descurce cu lumea complexa si plina de neprevazut in care traiesc”. „Un copil care a avut parte in copilarie de un timp amplu pe care sa-l poata dedica jocului”, continua el, „are cele mai multe sanse sa devina un adult capabil sa faca fata situatiilor sociale neprevazute".

Parintii trebuie sa-si lase copiii sa fie copii – nu numai pentru ca e distractiv sa fii copil, ci pentru ca, limitand astfel de experiente in copilarie, ei inhiba dezvoltarea copiilor in fiintele curioase si creative care au fost create sa devina. Dr. David Elkind ne atentioneaza: „Perceptia adultilor fata de joc trebuie sa se schimbe complet – jocul nu trebuie sa mai fie vazut in antiteza cu munca, ci ca o latura complementara a ei”.

Este timpul ca sistemul educational sa ia in serios realitatile contemporane, lumea reala a copilului secolului XXI si sa priveasca cu responsabilitate modul in care intelege sa educe acest copil. In 1970, institutiile scolare au daramat zidurile scolii pentru a crea un mediu educational fexibil. In 1980, ele au construit aceste ziduri la loc, pentru a nu permite „zgomotului” din afara sa perturbe procesul educational. Goana dupa reusita scolara i-a impins pe parinti si dascali sa arunce pe geam jocul si sa-l inlocuiasca cu optionale si activitati extra-curriculare de tot felul. Tot ceea ce face copilul trebuie sa aiba un scop didactic, altfel este vazut drept „timp pierdut”. Acest tip de educatie este un demers gresit, sustine Elkind – „Curiozitatea, imaginatia si creativitatea sunt ca niste muschi: daca nu sunt exersate, ele dispar”.

Cu riscul de a ma repeta si in aceasta saptamana, nu cititul la 4 ani, nu scrisul de mana la 5 ani, nu rezolvarea de probleme matematice inainte de intrarea in clasa I dicteaza succesul scolar ulterior sau succesul in viata. Ca si homeschooleri, simtim nevoia sa dovedim celor din jur ca alegem sa facem homeschooling pentru a oferi copiilor o educatie de calitate si, de multe ori, prin educatie de calitate intelegem incarcarea copilului nostru cu o sumedenie de activitati riguros planificate si structurate. Incepem devreme si indesam cat putem de mult, pentru ca rudele si vecinii se uita spre noi si asteapta mai mult de la copiii nostri decat de la cei din institutii de invatamant publice sau private. Ne simtim vinovati daca cei mici dau un raspuns gresit la o intrebare pusa de un sceptic, special pentru a ne dovedi ca dam gres in abordarile noastre educationale, desi stim bine ca intrebarea a fost pusa cu rea intentie si se refera la cunostinte mult peste varsta copilului nostru. Simtind ochii critici ai celor din jur, punem mai multa presiune asupra copiilor nostri. Adoptam de cele mai multe ori o atitudine defensiva si simtim nevoia sa ne justificam in permanenta... De ce?... Multi ani nu am inteles ca toate acestea isi au radacina in consumerismul copilariei. Ne comparam copiii, ii evaluam in permanenta, vrem mai mult de la ei decat am vrut si vrem de la noi insine... Cei sapte ani de acasa?...Acum ii citam doar in contextul prezentei sau absentei bunului simt... Ei insemnau insa mult mai mult decat atat. Insemnau o copilarie pe care foarte putini si-o mai permit astazi - si asta pentru ca suntem cu totii mult prea ocupati cu achizitionarea in rate a unei copilarii artificiale, dar bogata in valente educationale! Lucrand in invatamantul prescolar vad acest trend cu claritate si - in acelasi timp - cu groaza! Efectele se fac simtite din ce in ce mai devreme. Ce ma uimeste cel mai mult este insa ca - in loc sa se opreasca si sa analizeze situatia - parintii incearca sa rezolve orice problema care apare fie prin achizitionarea a ceva (jucarie, produs electronic, curs optional, etc.) care sa inlocuiasca problema sau sa o innabuse in fasa, fie prin gasirea tapilor ispasitori! Nici macar nu le trece prin cap ca solutia nu este "mai mult", ci "mai putin", sau ca problema este pur si simplu de abordare... Dar nici nu vor sa auda asa ceva. Vorba aceea: