Wow! Ce introducere extraordinara mi-ai facut, draga Mirela! Iti multumesc tare mult pentru primirea calduroasa pe blog! Nu imi doresc nimic mai mult decat sa reusesc, prin interventiile mele saptamanale, sa aduc din ce in ce mai multa lumina in ceea ce se numeste educatia acasa, sa pot impartasi din experientele noastre si sa va incurajez la fiecare pas sa mergeti mai departe. E un drum care merita facut, iar satisfactiile sunt pe masura efortului si sacrificiilor.
Ca sa ma prezint in cateva cuvinte – mai ales pentru cei pe care nu am reusit sa-i cunosc la intalnirea din 12 februarie - ma numesc Gabriela (dar postez in blogosfera cu celalat nume al meu, Kyra), am 35 de ani si sunt mamica a 3 copii cu varstele de 7, 9 si 10 ani. Pentru cei care doresc sa ne cunoasca mai bine, puteti vizita blogul meu culinar, Micuta casa. Sotul meu a fost educat acasa alaturi de ceilalti 7 frati si surori si atunci cand l-am cunoscut (acum 12 ani) am auzit pentru prima oara de existenta conceptului de homeschooling. Primii 6 ani dupa ce ne-am casatorit i-am petrecut in SUA, unde am avut extraordinara oportunitate sa vad ce inseamna educatia la domiciliu si cum este ea practicata acolo. Am avut acces la biblioteci cu o bogatie de resurse in materie de homeschooling, comunitati locale foarte bine organizate si un sistem de suport in lumea virtuala care au facut extrem de usoara familiarizarea mea cu acest tip de scolarizare.
Sunt constienta ca situatia mea a fost una fericita si ca cei mai multi romani interesati de acest concept nu au acces la toate acestea de aici, de pe meleagurile noastre natale. Realizez cate intrebari si cate nelinisti tulbura gandurile celor care isi doresc sa incerce homeschooling-ul (pentru ca le-am avut si eu, la randul meu), dar nu stiu de unde sa inceapa, cu ce sa inceapa, si mai ales, nu au convingerea ca pot duce la bun sfarsit drumul ales, astfel incat , odata porniti, sa nu existe regrete. Tocmai de aceea este si important sa impartasim intre noi lectiile invatate, sa ne impartasim temerile, problemele, realizarile si satisfactiile, astfel incat sa crestem impreuna, sa ne ajutam unii pe altii si sa ne sprijinim la nevoie. Comunitatea este extrem de importanta si suportul celor care sunt deja de cativa ani buni pe acest drum este o permanenta sursa de incurajare – cel putin asa a fost in cazul meu. De aceea stiu ca este important ca si eu, la randul meu, sa dau ceea ce stiu mai departe.
Cei care nu ma cunosc de foarte mult timp si aud ca fac homeschooling imi mai spun ca poate pregatirea mea profesionala a fost un alt factor care sa-mi faciliteze drumul ales. Este adevarat ca azi sunt profesor pentru invatamantul primar si prescolar si momentan urmez un master de aprofundare in stiintele educatiei . Dar realitatea este urmatoarea: in viata mea a fost mai intai homeschooling-ul si apoi a venit pregatirea profesionala in domeniul educatiei. Cu alte cuvinte, cand am inceput sa fac homeschooling, eram contabila, nu stiam absolut nimic despre educatie, pedagogie, metodologie, curriculum... Homeschooling-ul a nascut in sufletul meu o pasiune pentru acest domeniu, al educatiei, impingandu-ma sa renunt la munca mea de economist contabil si sa imbratisez o cariera in invatamant. Imi doresc sa pot folosi experienta mea de homeschooler si de dascal sa pot incuraja familiile care isi doresc sa aleaga acest drum. Se poate! Si satisfactiile nu intarzie sa apara...
Va multumesc ca m-ati primit in mijlocul vostru si ne revedem luni, cu prima mea postare. Am marea rugaminte ca nici o parte din postarile mele sa nu fie reprodusa pe site-urile si blog-urile publice. Dorinta mea este sa intru intr-o conversatie cu cei care doresc sa faca homeschooling, sa pun umarul la construirea unei comunitati reale de homeschooleri in Romania - nu am nici timpul, nici energia necesara sa intru in polemici si dezbateri cu cei care nu sunt cu adevarat interesati de acest concept. Daca doriti sa impartasiti din ideile prezentate aici, rugati-va prietenii si cunoscutii sa se aboneze la blog. Va multumesc tuturor!
5 comments:
Draga Gabriela,
Iti spun din nou bun venit, de data aceasta in calitate de "beneficiar" al lucrurilor minunate pe care ni le impartasesti.
Interesant ce spui tu, ca de fapt la inceput ai avut alta profesie!
Vroiam sa te intreb cum erau organizate co-op-urile in State? Erau intalniri periodice, sau doar cu ocazia unor evenimente? Unde se organizau - adica erau intalniri intr-o locatie semi-oficiala precum o biserica, sau o sala inchiriata, sau se faceau si acasa la cineva?
Cate-o data mi le inchipui ca pe niste cluburi - gen clubul de sah, sau clubul de drama. Pe de alta parte ma gandeam ca de obicei cluburile au un profesor si parintii vin si-si lasa copiii acolo si apoi pleaca la treburile lor, iar in minte mea un co-op ar implica toti parintii copiilor intr-un fel sau altul in activitate.
Mi-ar placea daca intr-o postare viitoare ai putea sa explici mai bine acest concept, care e cam varza in capul meu :) .
Coop-urile sunt foarte, foarte diferite, de la o comunitate la alta, de la un oras la altul, de la un stat la altul. La fel si modalitatea lor de organizare. Cele mai multe sunt la nivel de zona sau in jurul unei biserici/scoli umbrela (sa nu uitam ca in SUA, nu doar crestinii protestanti fac HS, deci nu neaparat biserica ii aduna in mod regulat).
Coop-ul din care am facut eu parte la vremea cand cei mici erau la varsta prescolara era format din vreo 10 familii locale, cu copii de varste asemanatoare. Ne intalneam regulat, cand la unii, cand la ceilalti, cand la iarba verde, cand in excursii. Cand nu ne intalneam pentru ”joaca” si socializare, organizam ”ateliere” de science si arte. Fiecare dintre noi, mamicile ne ofeream sa organizam ceva, iar celalte ajutau la pregatirea materialelor necesare, se strangeau banii pentru achizitionarea materialelor daca era cazul, se imparteau sarcinile in grup, hotaram ce sa pregatim de mancare, cine ce aduce, etc.
Astfel, in cazul nostru, nu, copiii nu se aduceau si se lasau la familia gazda - mamicile (si de multe ori si taticii) participau activ, astfel incat fiecare avea ceva de facut, nu cadea tot greul si toata cheltuiala pe mamica gazda. Plus ca, la sfarsit de atelier sau activitate, copiii se jucau linistiti, in timp ce noi strangeam si schimbam idei cu privire la activitatile viitoare ale grupului si beneficiam si noi de ”socializare” :).
Remarc aici faptul ca, stilul de viata american este foarte diferit de cel de aici, si cand spun asta ma refer si la spatiul in care locuiam si modul in care ne puteam desfasura. Noi, spre exemplu, am locuit intr-o casa mai micuta, cu o curte de max. 200 mp, dar alti parinti aveau curti de 3000-5000 mp!!! Posibilitatile lor in materie de activitati in aer liber, comparativ cu familia noastra, spre exemplu, erau clar altele.
Din prezenta mea pe web insa, am descoperit cu bucurie ca sunt comunitati de homeschooleri care traiesc in case mici, apartamente, in orase/metropole foarte aglomerate... Ei, cum este si firesc, se organizeaza altfel: exista aici parcuri, muzee, teatre si alte facilitati pe care cei din zone rurale nu le au. Sunt avantaje si dezavantaje in ambele tabere. In concluzie, ideea de hs coop este la fel de vasta precum nevoile counitatii locale.
Pe langa aceste grupuri mici, exista bineinteles si grupuri de hs formal organizate (de obicei in jurul bisericii sau al unei scoli umbrela) care - desi prea mari pentru a se mula pe nevoile individuale ale fiecarei familii, au avantajul de a beneficia de spatii si programe mai putin accesibile coop-urilor mici: tabere de scouts, VBS, de fotbal, de arte, etc. etc.
Cu un astfel de sistem de suport este imposibil sa duci lipsa de incurajare si inspiratie. Sper ca am reusit sa fac un pic de lumina... oricum, voi avea in vedere si acest subiect pentru viitor.
Draga Gabriela,
Ma bucur nespus pentru venirea ta. iti multumesc din suflet pentru disponibilitatea de a ne impartasi si noua din experienta vasta pe care o ai in acest domeniu.
Timpul nu imi permite acum sa spun mai multe, dar revin curand.
Cu prietenie,
Andreea Boeriu
Subscriu celor spuse de Deea.
Bun venit Gabriela!
Mulțumim pentru timpul și căldura pe care ni le oferi.
Multumesc Andreea si Diana. Sper din tot sufletul sa reusim sa conversam si in persoana, nu doar online :)
Post a Comment